Din studiul documentelor aflate în posesia ziarului „Curentul“ rezultă că în Realitatea Media a existat un grup al angajaţilor şi colaboratorilor favorizaţi spre care s-a scurs aproape jumătate din bugetul drepturilor de autor.
(mai mult...)„Lista lui Vântu în structurile publice are în jur de 150 de nume“. Anunţul grandoman făcut în martie 2009 chiar de către SOV a stârnit numeroase discuţii contradictorii, mulţi comentând că numărul e mult prea mic faţă de cel real, pentru că, la rândul lui, fiecare dintre cei 150 are o medie de 10 oameni în subordine cu care lucrează direct, pe care să-i influenţeze la nevoie, cei 10 pe alţii şi tot aşa. Alţi comentatori au remarcat imediat: „aceşti 150 sunt doar în structurile publice, dar în structurile concurenţei directe a lui Vântu, câţi o fi având lista?“. Nimeni până acum nu a oferit o listă concretă cu oamenii plătiţi de Vântu şi cu sumele adesea fabuloase pe care s-au vândut conştiinţe din lumea presei, din lumea politică, dar şi din lumea artistică. Lista cu oamenii aflaţi în slujba lui SOV este impresionantă, la fel ca şi sumele pe care s-au vândut jurnaliştii care ne ţin zilnic lecţii de morală la televizor. Pentru început vom aduce la cunoştinţa opiniei publice pe acei ziarişti şi analişti care au pozat ani de-a rândul în independenţi, dar care, potrivit documentelor intrate în posesia noastră, erau dependenţi de ani buni de filonul de bani al lui Vântu.
(mai mult...)La 20 de ani de la schimbarea regimului national-comunist al lui Nicolae Ceausescu, numai o analiza profunda poate explica povestea trista a lui Sebastian si a destinului sau. O analiza care sa treaca in revista problemele sistemului de ingrijiri in sanatatea mintala, in timp ce le argumenteaza cu cazuri concrete. Pentru ca, dupa cum vom vedea, "nebunii" nu sunt chiar ceea ce par si, mai ales, nu se afla acolo unde cred cei mai multi ca isi petrec zilele.
(mai mult...)



![Validate my RSS feed [Valid RSS]](images/valid-rss.png)